Aplicaţie gratuită pentru cei care călătoresc în afara ţării
Publicat de magda.chirana, 26 decembrie 2014, 10:31
Ministerul de Externe informează că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție o aplicație pentru telefoane mobile, care oferă informaţii şi recomandări de călătorie, dar şi posibilitatea de a fi alertaţi în cazul în care apar situaţii speciale în țările în care se află.
Aplicaţia poate fi descărcată gratuit din App Store şi Google Play.
Românii care vor să plece în străinătate în această perioadă sunt sfătuiți să consulte site-ul Ministerului Afacerilor Externe.
Instituția a publicat, la adresa de internet www.mae.ro, un ghid de călătorie pentru unele dintre cele mai căutate destinații: Austria, Bulgaria, Elveția sau Franța.