Cupa Mondială a Cluburilor a scumpit cu 5 euro tricourile lui Real Madrid
Publicat de , 25 decembrie 2014, 16:01
Succesul de la Campionatul Mondial al Cluburilor 2014 a scumpit tricourile echipei Real Madrid cu 5 euro, de la 85 la 90 euro, datorită apariției brodate a siglei trofeului FIFA postat sus în partea dreaptă, sub logo-ul firmei de echipament, relatează AS.
Tricourile fără imaginea noului trofeu se vând cu 85, iar cele care cuprind și ultima cupă câștigată de campioana europeană costă acum 90 euro.
Jucătorii lui Real Madrid vor purta prima oară noile tricouri cu prilejul meciului amical cu AC Milan, programat pe 30 decembrie la Dubai.