Ascultă Radio România Constanța Live

Începe Festivalul Iernii

Începe Festivalul Iernii

Publicat de magda.chirana, 20 decembrie 2014, 14:35

Asociaţia Civică „Pentru Constanţa”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului şi cu Muftiatul Cultului Musulman organizează, în perioada 20 decembrie – 4 ianuarie, primul Festival al Iernii din Constanţa, eveniment care face parte din seria de activități dedicate comunității sub egida „Constanța Altfel”.

Evenimentul se va desfăşura în parcul din faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski şi va transforma centrul oraşului într-un spaţiu al bunei dispoziţii şi al sărbătorilor „altfel” pentru Constanţa.

Din programul Festivalului Iernii 2014 fac parte concerte de colinde susţinute de Corala Arhiepiscopiei Tomisului, dar şi spectacole ale ritului musulman. De asemenea, elevii de la Colegiul Naţional de Artă Regina Maria, artişti constănțeni dornici de afirmare, dar şi consacraţi, vor susţine concerte şi spectacole pe durata celor 16 zile ale festivalului.

Ca simbol al bunei convieţuiri pe tărâmul Dobrogei, creştinii şi musulmanii vor sarbători împreună atât Naşterea Domnului Isus Hristos, de Crăciun, cât şi Naşterea profetului, zi celebrată pe 2 ianuarie.

Decoraţiunile specifice sărbătorilor de iarnă vor completa atmosfera festivă, iar concursurile organizate vor bucura pe toată lumea.

În perioada evenimentului, Constanţa Altfel – Asociaţia Civică “Pentru Constanţa” şi Arhiepiscopia Tomisului vor împărţi cadouri către persoanele nevoiaşe din Constanţa.

Sâmbătă, 20 decembrie, în prima zi a Festivalului Iernii 2014, de la ora 19.50, voluntarii Asociaţiei Civice “Pentru Constanţa” vor marca începerea festivalului printr-un mesaj adresat comunității.

Forțele Navale Române sărbătoresc Ziua Națională a României în șase orașe și la bordul navelor din Marea Mediterană
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 13:27

Forțele Navale Române sărbătoresc Ziua Națională a României în șase orașe și la bordul navelor din Marea Mediterană

Forțele Navale Române vor participa duminică, 1 Decembrie, la activitățile organizate cu ocazia Zilei Naționale a României la București,...

Forțele Navale Române sărbătoresc Ziua Națională a României în șase orașe și la bordul navelor din Marea Mediterană
Autoritatea Electorala Permanenta - foto - AEP
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 13:00

AEP a sesizat Poliția și Parchetul în legătură cu finanțarea campaniei electorale pentru prezidențiale

Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat organele de urmărire penală să cerceteze afişele electorale apărute fără codul de identificare...

AEP a sesizat Poliția și Parchetul în legătură cu finanțarea campaniei electorale pentru prezidențiale
CONSTANȚA: Reținuți pentru furt calificat, după ce au sustras zeci de capace de canalizare
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 12:31

CONSTANȚA: Reținuți pentru furt calificat, după ce au sustras zeci de capace de canalizare

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din...

CONSTANȚA: Reținuți pentru furt calificat, după ce au sustras zeci de capace de canalizare
AUDIO | TULCEA: Peste 150 de copaci au fost plantați de voluntari, în cadrul proiectului „Ziua Verde”
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 11:31

AUDIO | TULCEA: Peste 150 de copaci au fost plantați de voluntari, în cadrul proiectului „Ziua Verde”

Asociația DeltaPedia a lansat recent proiectul „Ziua Verde”, prin care și-a propus să mobilizeze copiii și adulții din județul Tulcea,...

AUDIO | TULCEA: Peste 150 de copaci au fost plantați de voluntari, în cadrul proiectului „Ziua Verde”
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 10:58

Studenţii cer Consiliului Naţional al Rectorilor să ia măsuri pentru a putea vota la alegerile parlamentare

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România solicită Consiliului Naţional al Rectorilor să ia măsurile necesare astfel...

Studenţii cer Consiliului Naţional al Rectorilor să ia măsuri pentru a putea vota la alegerile parlamentare
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 10:46

Informare de vreme rea în toată țara. COD GALBEN de ninsori în 11 județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, un Cod galben de ninsori în zone din 11 judeţe, precum şi o informare de precipitaţii şi...

Informare de vreme rea în toată țara. COD GALBEN de ninsori în 11 județe
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 10:11

Seară Regală în onoarea sportivilor medaliați la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei va găzdui, joi, de la ora 18,00, la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic, la care sunt...

Seară Regală în onoarea sportivilor medaliați la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 10:04

UPDATE | CCR a amânat dezbaterea solicitărilor de anulare a primului scrutin prezidențial

Judecătorii Curții Constituționale a României au decis să amâne pentru vineri, 29 noiembrie, dezbaterile pe tema anulării primului tur al...

UPDATE | CCR a amânat dezbaterea solicitărilor de anulare a primului scrutin prezidențial