Vizibilitate sub 10 m pe DN22 C Hârșova – Tulcea
Publicat de Bogdan Comșa, 18 decembrie 2014, 22:37
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră ( 22.00) traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, în condiţii de ceaţă densă (vizibilitate sub 10 metri) pe DN22A , între localităţile Hârşova şi Tulcea.
Fenomenul impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice.
Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare.