Anton Doboş ar putea scăpa de închisoare în dosarul Valiza, după recunoaşterea vinovăţiei
Publicat de Bogdan Comșa, 18 decembrie 2014, 15:08
Anton Doboş, fostul manager al echipei de fotbal Unievrsitatea Cluj, a încheiat cu procurorii DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei în dosarul Valiza – cel în care Gigi Becali a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, pentru dare de mită şi fals.
DNA a recunoscut că le-a transmis jucătorilor oferta făcută de Becali, anume, că le oferă 1,7 milioane de euro, dacă îşi apără şansele corect în meciurile cu competitorii Stelei.
Înţelegerea dintre Doboş şi procurori ar putea să îl scape pe acesta de închisoare, dacă magistraţii confirmă înţelegerea dintre acesta şi procurorii DNA: anume, 2 ani şi 6 luni cu suspendare, pentru complicitate la dare de mită.
Redăm mai jos, integral, comunciatul DNA pe acest subiect:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus sesizarea instanței de judecată, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului DOBOȘ ANTON, în calitate de manager general al clubului de fotbal Universitatea Cluj, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracţiunea de dare de mită.
În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 04.05.2008 – 07.05.2008, inculpatul Doboș Anton, în calitate de manager general al clubului de fotbal Universitatea Cluj, l-a ajutat pe inculpatul Becali George prin transmiterea ofertei acestuia, de a remite suma de 1,7 milioane de euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului Universitatea Cluj, în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu.
Acestea constau în apărarea corectă a șanselor de joc și realizarea obiectivelor de instruire și performanță stabilite de club, pentru obținerea unei victorii în meciul cu echipa C.F.R. 1907 Cluj, din data 07.05.2008.
În prezenţa apărătorului ales, inculpatul Doboș Anton a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, că este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei stabilite, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni.
Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul DOBOȘ ANTON împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul București.
Prin decizia penală nr. 156 din 4 iunie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători a hotărât condamnarea definitivă a cinci persoane în legătură cu faptele sus menţionate (vezi comunicat 04 iunie 2013 – Condamnare finanţator fotbal – 3 ani închisoare, postat la secțiunea Condamnări definitive la www.pna.ro).