Omniasig va despăgubi victimele tragediei aviatice de pe Siutghiol
Publicat de , 16 decembrie 2014, 14:03 / actualizat: 16 decembrie 2014, 22:04
Elicopterul prăbuşit luni în lacul Siutghiol din judeţul Constanţa este asigurat de Omniasig Vienna Insurance Group (VIG) printr-o poliţă de aviaţie pentru riscurile CASCO, răspundere civilă faţă de terţi şi accidente persoane.
Suma asigurată pentru riscul CASCO se ridică la 5,42 milioane de euro, pentru riscul de răspundere civilă faţă de terţi la 120.000 euro, iar pentru deces sau invaliditate permanentă în caz de accident la 50.000 de euro pentru fiecare persoană, menţionează compania.
Omnasig Vienna Insurance Group va face toate demersurile pentru soluţionarea cu celeritate a dosarului de daună – a mai anunţat compania.
Omniasig a asigurat şi avionul implicat în accidentului din ianuarie 2014 în zona Munţilor Apuseni, în urma căruia şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi Aurelia Ion, studentă la Institutul Medico-Militar din Bucureşti.
În luna iulie, Omniasig a anunţat că a plătit moştenitorilor pilotului Adrian Iovan suma asigurată în caz de deces, de 287.500 euro, prevăzută în poliţa pentru avionul implicat în accidentul din Apuseni de la finele lunii ianuarie, acceaşi sumă urmând să fie achitată şi moştenitorilor Aureliei Ion, a doua victimă.