Autorul luării de ostatici de la Sydney a cerut un drapel al grupării Statul Islamic
Publicat de magda.chirana, 15 decembrie 2014, 10:18
Bărbatul înarmat care ţine ostatici mai multe persoane într-o cafenea din metropola australiana Sydney a cerut un drapel al gruparii jihadiste Statul Islamic şi a anunţat că a plasat patru bombe, dintre care două în cafenea şi două în alte părţi ale orasului, informeaza AFP care citează postul de televiziune australian Channel-10.
Poliţia australiană nu a confirmat aceste informaţii.
A doua revendicare a bărbatului înarmat este să discute cu premierul australian Tony Abbott, via radio.
Premierul Tony Abbott, care a avertizat în legatură cu planuri ale militanţilor islamisti de a ataca obiective australiene, a declarat că exista informatii că luarea de ostatici la cafenea este motivată politic.
‘Acesta este un incident foarte îngrijorător. Pot sa înteleg îngrijorarea si nelinistea poporului australian’, a declarat Abbott pentru presa la Canberra.