„În jurul bradului, cântăm!”. Concert de colinde, la Muzeul de Istorie din Constanţa
Publicat de Bogdan Comșa, 7 decembrie 2014, 19:42
Facultatea de Arte, Specializarea Interpretare Muzicală – Canto, din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, organizează Spectacolul de Crăciun „ÎN JURUL BRADULUI, CÂNTĂM!”.
Participă studenți ai claselor de canto, prof.univ.dr. Florența Nicoleta Marinescu și asist.univ.dr. Radu Făgărășan: Maria Cernat (mezzosoprană), Elera Meregiu (soprană), Ionuț Sandu (bariton), Elfin Regep (bariton), Mădălin Băldău (tenor).
Își dau concursul actorul Vasile Gherghilescu și soprana Mirela Gheorghe.
La pian acompaniază conf.univ.dr. Nejla Ali.
Spectacolul va avea loc joi, 11 decembrie 2014, ora 18.00, în Sala Pictată a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.