Grecia ocupă primul loc în UE, cu 6,2 medici la mia de locuitori
Publicat de Adina Sîrbu, 4 decembrie 2014, 08:40
La polul opus, Marea Britanie are mai puţini medici raportat la numărul de locuitori decât orice altă ţară din Uniunea Europeană, cu excepţia Sloveniei, României, Poloniei şi a Irlandei, potrivit unui raport internaţional citat miercuri de cotidianul The Telegraph.
Cu doar 2,8 medici la o mie de locuitori, menţionează documentul, Marea Britanie se află sub media europeană de 3,4 şi sub nivelul altor ţări mari din UE, cum sunt Franţa, Germania, Spania şi Italia.
Statisticile arată că Marea Britanie are mai puţini medici la o mie de locuitori decât unele ţări foste comuniste, cum ar fi Lituania şi Republica Cehă.
Lideri ai unor asociaţii ale medicilor britanici atrag atenţia că deficitul în domeniu pune vieţile în pericol şi exercită o ‘presiune incredibilă’ asupra serviciilor.
Datele arată că Grecia are cea mai mare proporţie de medici, cu 6,2 medici practicieni la o mie de locuitori, urmată de Austria cu 4,9 la mie, Germania 4 medici la mie, în timp ce Italia are 3,9 la mie, Spania 3,8, iar Franţa 3,3 medici la o mie de locuitori.
Polonia are cel mai mic număr de medici raportat la totalul populaţiei, indică raportul, cu 2,2 medici la o mie de locuitori.
România şi Slovacia au fiecare 2,5 doctori la o mie de locuitori, în timp ce Irlanda are 2,7 la mie.