Condițiile de angajare a bonelor
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 decembrie 2014, 07:25
Ieri, Camera Deputaților, a adoptat o propunere legislativă care prevede că bonele din România vor putea să își exercite profesia în baza unui contract individual de muncă sau ca persoană fizică autorizată (PFA).
Proiectul a fost inițiat de peste 60 de parlamentari din toate partidele și prevede că exercitarea profesiei de bonă se face în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă și o persoană juridică sau prin desfășurarea activității ca PFA.
Profesia de bonă se va exercita cu respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului, cu egalitate de şanse şi nediscriminare, prin asigurarea unei îngrijiri personalizate şi individualizate fiecărui copil, cu respectarea demnităţii şi ascultarea opiniei copilului, ţinând cont de vârstă şi de gradul lui de maturitate.
Beneficiarul serviciilor de îngrijire şi supraveghere oferite de bonă este copilul care necesită supraveghere şi îngrijire pe timpul zilei. Propunerea legislativă adoptată ieri prevede că orice persoană care este cetățean român sau străin, cu domiciliul în aceeași localitate cu domiciliul copilului sau cetăţean străin cu drept de muncă în România, care posedă un titlu oficial de calificare recunoscut sau echivalat pentru profesia de bonă, aptă din punct de vedere medical, psihologic, și cu o capacitate deplină de exerciţiu, și fără antecedente penale poate profesa ca bonă.
Deputații au aprobat propunerea legislatică care prevede că în desfăşurarea activităţii, bona îndeplineşte cel puţin următoarele atribuţii: îngrijirea şi supravegherea copilului; hrănirea copilului; acordarea primului-ajutor în caz de îmbolnăvire/accidentare a copilului; informarea reprezentanţilor legali ai copilului cu privire la evoluţia acestuia, precum şi informarea de urgenţă a angajatorului referitor la apariţia unor situaţii deosebite cu privire la copil; însoţirea copilului la activităţi recreative, culturale, artistice, sportive şi şcolare proprii vârstei sau sprijinirea acestuia pentru desfăşurarea unor asemenea activităţi, precum şi realizarea de activităţi de educare şi dezvoltarea de abilităţi de viaţă.