M. Gittenstein: „În 2012, Ponta a tras România de pe marginea prăpastiei”
Publicat de Bogdan Comșa, 3 decembrie 2014, 00:32
Fostul ambasador american la Bucureşti, Mark Gittenstein, a declarat, într-un articol publicat în cunoscutul ziar Wall Street Journal, că, în vara anului 2012, premierul Victor Ponta „a tras România înapoi de pe marginea prăpastiei”, acceptând condiţiile impuse de Comisia Europeană şi Statele Unite, după eşecul referendumului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.
HotNews.ro, care citează articolul respectiv, menţionează că fostul diplomat USA apreciază ca esenţială colaborarea dintre premierul Victor Ponta şi preşedintele ales, Klaus Iohannis, pentru întărirea statului de drept.
Gittenstein mai spune că ţara noastră este terenul unor confruntări „titanice” între forţele reformiste (încurajate de Uniunea Europeană, FMI, Banca Mondială şi diplomaţii occidentali) şi oligarhii şi baronii locali, care vor să-şi păstreze puterea şi privilegiile speciale.
Afirmaţiile fostului ambasador american la Bucureşti vin la numai câteva zile de la publicarea unui alt articol în presa americană, în care Gittenstein spunea că alegerea lui Ponta în funcţia de preşedinte ar fi îndreptat ţara spre Est, iar referendumul din 2012 a urmărit scoaterea din închisoare a lui Adrian Năstase şi stoparea luptei împotriva corupţiei.