Google sărbătoreşte Ziua Naţională a României
Publicat de Bogdan Comșa, 1 decembrie 2014, 01:55
Google sărbătoreşte Ziua Naţională a României printr-un logo special, care poate fi admirat astăzi pe pagina principală a versiunii în limba română a motorului de căutare, notează Mediafax.
Noul logo postat de 1 Decembrie pe google.ro include în structura sa elemente grafice simbolice din portul popular al românilor, dar şi un clop de paie, pe care este aplicată o bentiţă cu tricolorul românesc.
De asemenea, prin intermediul unui buton special, internauţii pot să trimită logoul care marchează Ziua Naţională a României spre a fi postat pe reţelele de socializare Google+, Facebook şi Twitter, dar şi prin e-mail.
Unirea Ardealului cu Regatul României a fost proclamată pe 1 decembrie 1918 de Adunarea Naţională de la Alba Iulia. Data de 1 decembrie a devenit Ziua Naţională a României, denumită şi Ziua Unirii, şi celebrează acest eveniment.
La 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1.228 delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o rezoluţie care a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) cu România.
Google îşi modifică logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.
În galeria logourilor dedicate României s-au numărat, printre alţii, Constantin Brâncuşi, George Enescu, I.L. Caragiale, Sergiu Celibidache, Mărţisorul şi, în ultimii ani, Ziua Naţională a României.