Filme Sony Pictures, piratate pe „torrente”
Publicat de , 1 decembrie 2014, 16:49
Cel puţin cinci filme produse recent de Sony Pictures, între care „Annie”, cu Jamie Foxx, şi „Furia: Eroi anonimi”, cu Brad Pitt, sunt descărcate în prezent în mod ilegal de pe internet, în urma atacului asupra sistemului informatic al companiei, de la începutul săptămânii.
Copii ale unor DVD-uri folosite în scop promoţional pentru patru pelicule produse de Sony Pictures şi nelansate încă, printre care se află şi filmul „Annie”, cu Jamie Foxx, a cărui premieră este programată, în Statele Unite pentru 26 decembrie, sunt diponibile, în mod ilegal, pe site-urile de partajare de fişiere (torrente), potrivit variety.com, site preluat de Mediafax.
„Furia: Eroi anonimi” a fost descărcat de peste 888.000 de adrese IP unice de când a apărut pe internet, pe 27 noiembrie, potrivit companiei Excipio, care urmăreşte operele piratate online. Numărul de descărcări de pe internet face ca acest film să se situeze pe locul al doilea în topul celor mai piratate filme din prezent, în condiţiile în care pelicula este în continuare difuzată în cinematografe.
Pelicula „Annie”, produsă tot de Sony Pictures, este de asemenea disponibilă în mod ilegal pe internet, cu trei săptămâni înainte de data premierei în cinematografe, prevăzută pentru a doua zi de Crăciun.
Alte filme ale Sony Pictures descărcate ilegal în prezent pe internet sunt „Mr. Turner”, „Still Alice” şi „To Write Love on Her Arms”.
Compania Sony a refuzat să comenteze situaţia, dar o sursă apropiată de circumstanţele producerii atacului informatic de la începutul săptămânii a dezvăluit că, foarte probabil, apariţia filmelor pe internet este legată de atacul asupra sistemului informatic al companiei. Multe dintre copiile filmelor diponibile pe internet conţin „antete” de tipul watermark (texte sau logo-uri grafice aplicate peste imagine).