Bilanțul medaliilor cucerite de tinerii halterofili la CE din Cipru
Publicat de Claudiu Dobrescu, 1 decembrie 2014, 08:53
Sportiva Andreea Aanei a cucerit sâmbătă trei medalii de argint la Campionatele Europene de haltere pentru juniori și tineret de la Limassol (Cipru), în cadrul categoriei +75 kg la secțiunea de vârstă sub 23.
Ea s-a clasat pe locul al doilea la stilurile smuls (106 kg) și aruncat (135 kg) precum și la total (241 kg), după Ekaterina Iutvolina din Rusia, triplă medaliată cu aur. Tot sâmbătă, Leonard Cobzariu a cucerit medalia de argint la stilul aruncat al categoriei 105 kg Under 23, cu o performanță de 205 kg. La stilul smuls, Cobzariu s-a clasat pe locul 5, cu 166 kg, în timp ce la total reprezentantul țării noastre a ocupat poziția a 4-a, cu 371 kg.
În total, sportivii români la Europenele au cucerit 12 medalii la categoria Under 23 (3 de aur, 5 de argint și 4 de bronz) iar juniorii au câștigat 11 medalii (una de aur, 8 de argint și 2 de bronz).