Mesajul preşedintelui Traian Băsescu de Sfântul Andrei, legat de importanţa libertăţii
Publicat de Bogdan Comșa, 30 noiembrie 2014, 15:34
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, exprimându-şi speranţa că această zi va oferi prilejul de a reflecta ”la însemnătatea libertăţii pentru care românii au luptat în istorie”, relatează Mediafax.
„Doresc să adresez tuturor românilor urările mele cu prilejul sărbătorii Sfântului Andrei. Este o zi specială pentru poporul român, anticipând, prin cinstirea adusă Apostolului care ne-a convertit la creştinism, ziua naţională. Sper că această sărbătoare ne va oferi prilejul de a reflecta la însemnătatea libertăţii pentru care românii au luptat în istorie şi care a stat mereu sub semnul credinţei şi al adevărului. Aceste valori au dat sensul de astăzi al identităţii noastre şi sunt convins că ne vor călăuzi şi în viitor, pentru o viaţă demnă şi prosperă”, se arată în mesajul preşedintelui Traian Băsescu, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Şeful statului le-a urat celor care îşi sărbătoresc ziua onomastică „tot ce este mai bun, speranţă, bucurie şi puterea de a-şi îndeplini toate proiectele”.
Credincioşii îl prăznuiesc, duminică, pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, numit şi „Cel dintâi chemat” întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată sărbătoare bisericească naţională.