(AUDIO) Vorba aceea – Să comunicăm ca la carte!
Publicat de Larisa Calistru, 30 noiembrie 2014, 12:55
Structura gramaticală a limbii române favorizează apariția și frecvența erorii folosirii mai tuturor adjectivelor ca adverbe. Iată numai un exemplu: “Lucru interesant”(adjectiv) – “Explică interesant”(adverb).
Tratarea adverbului ca adjectiv se întâlnește și-n constructii cu un caracter mai mult sau mai putin fix, în care adverbul precede adjectivul și e însoțit de prepoziția “de”. În loc să spună și să scrie: ”maniere excesiv de elegante” unii folosesc eronat enunțul “Maniere excesive de elegante”, în loc de “Copii destul de silitori” se folosește greșit “Copii destui de silitori”.
Și pentru că astăzi își serbează onomastica toți cei care au prenumele Andrei/Andreea, să ne oprim la final asupra acestui substantiv propriu.
Andrei este un sfânt, cel dintâi chemat dintre apostoli, împreună cu fratele său Petru, de către Iisus Hristos. De meserie pescar, a fost mai întâi ucenicul lui Ioan Botezătorul, iar după Cincizecime a predicat în Ierusalim, Iudeea, Galileea, Samaria și Asia Mică, ajungând până în Sciția (Dobrogea de azi). A suferit martiriul în orașul Patras din Ahaia, fiind răstignit pe o cruce în formă de X. Este sărbătorit în fiecare an la data de 30 noiembrie.
Și nu uitați vorba aceea… m-ai cucerit când am observat că vorbeşti şi scrii corect gramatical!