Amplasarea aparatelor radar sâmbătă, în Constanţa
Publicat de Bogdan Comșa, 29 noiembrie 2014, 01:06
În cursul zilei de astăzi, poliţiştii rutieri vor acţiona pe bulevardul Mamaia, bulevardul I.C.Brătianu şi bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din municipiul Constanţa, în localitatea Ovidiu, DN3 în localitatea Murfatlar şi DN39 în localitatea Mangalia, pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor care se produc din cauza neacordării priorităţii pietonilor şi traversarea neregulamentară.
Reprezentanţii Poliţiei Rutiere ne reamintesc câteva reguli de bază la volan, care ne feresc de evenimente neplăcute:
– respectaţi limitele de viteză pe sectorul de drum pe care circulaţi
– reduceţi viteza în apropierea marcajelor pietonale şi a sensurilor giratorii
– manifestaţi atenţie sporită în apropierea unităţilor de învăţămant
– nu utilizaţi telefonul mobil în timpul condusului
– evitaţi orice altă preocupare care v-ar putea distrage atenţia în timpul condusului.