(AUDIO) RAJDP Constanța este pregătită de iarnă
Publicat de cristina.iliuta, 26 noiembrie 2014, 14:06
Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța răspunde de deszăpezirea celor peste 1000 Km de drumurilor județene.Toate utilajele sunt pregătite, iar stocurile de material antiderapant, sare și motorina au fost constituite.
RAJDP Constanța are de încasat aproximativ 6.4 milione de lei din acțiunile de deszăpezire realizate pentru comunele județului, în anii anteriori. Cei mai mulți bani datorați au comunele Aliman și Deleni-peste 2.2 milioane de lei fiecare după cum ne-a declarat directorul executiv al regiei , Nicolae Gheorghe.
Primarul localității Aliman, Gheorghe Topalu, speră să primească un ajutor de la Consiliul Județean Constanța, și cu ce bani vor mai intra în bugetul primăriei să plătească o parte din datorie.
CJ Constanța nu are ca prioritate plata acestor datorii după cum ne-a declarat v.p. Cristinel Dragomir. CJ trebuie să plăteasca arierate, contribuția la proiectele cu fonduri europene, investiții în școli și grădinițe.
Cu toate acestea regia constanțeană a trimis acte adiționale la toate comunele pentru serviciul de deszăpazire.
Directorul ne-a mai spus că multe primării din județ nu au contracte pentru deszăpezire fie pentru că au propriile utilaje fie pentru ca au parteneriate cu firme din localitate.
Nicolae Gheorghe atenționează primăriile, că în cazul solicitării unei intervenții de urgență, fără a avea contract de prestare servicii cu regia, să nu se poată interveni pentru că utilajele sunt prinse în alte activități.
Regia nu răspunde de Autostrada A2 București- Constanța și de drumurile naționale.