Ascultă Radio România Constanța Live

DNA: Alina Bica şi şefa Agenţiei de retrocedări au avut un plan infracţional

DNA: Alina Bica şi şefa Agenţiei de retrocedări au avut un plan infracţional

Publicat de Bogdan Comșa, 24 noiembrie 2014, 15:32

Fosta şefă a ANRP, Crinuţa Dumitrean şi fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, au acţionat concertat şi s-au susţinut una pe cealaltă în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar activitatea acestora şi a celorlalţi şapte membri ai comisiei a fost „abuzivă, infracţională”, potrivit procurorilor DNA.

Crinuţa Dumitrean a fost adusă luni la DNA cu mandat, pentru a fi audiată în dosarul în care este acuzată şi Alina Bica, privind despăgubirile pentru un teren supraevaluat cu 61 de milioane de euro, aprobate în 2011, când Dumitrean era preşedintele Comisiei Centrale de Despăgubiri.

Procurorii DNA au pus în mişcare, în 20 noiembrie, acţiunea penală faţă Nicoleta Crinuţa Dumitrean, preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data faptelor, fiind suspectată de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că fostul preşedinte al ANRP Crinuţa Dumitrean nu a putut fi audiată până în prezent, întrucât a fost plecată din ţară.

Anchetatorii susţin că, în 15 martie 2011, Crinuţa Dumitrean şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – Sergiu Ionuţ Diacomatu, Cătălin Florin Teodorescu, Remus Baciu, Marko Attila, Alina Bica, Oana Vasilescu, Dragoş Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru – au aprobat în unanimitate raportul întocmit de societatea de evaluare desemnată, SC Business Evaluator SRL, reprezentată prin evaluator Emil Nuţiu, privind soluţionarea dosarului de despăgubire al lui Gheorghe Stelian, pentru un teren agricol de 13 hectare din zona Plumbuita, în Sectorul 2 al Capitalei, a cărui valoare a fost supraevaluată cu peste 61 de milioane de euro.

Potrivit informaţiilor din documentele anchetatorilor, de dosarul de despăgubire privindu-l pe Gheorghe Stelian s-a interesat şi Crinuţa Dumitrean.

Într-o declaraţie dată anchetatorilor care instrumentează cauza despăgubirilor se arată că, la nivelul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, Crinuţa Dumitrean şi Bica Alina, reprezentanta Ministerului Justiţiei la data faptelor, „acţionau concertat, iar în situaţia în care una dintre ele nu era de acord cu vreun dosar, era susţinută de cealaltă”.

În respectiva declaraţie se mai arată că raportul de evaluare a fost introdus în şedinţa comisiei din 26 februarie 2011, dar întrucât valoarea foarte mare, de aproximativ 380 de milioane de lei, a ridicat suspiciuni membrilor CCSD, s-a hotărât chemarea evaluatorului.

„Astfel, Alina Bica, reprezentanta MJ, a făcut această solicitare care a fost aprobată de CCSD. Alături de acest dosar, au fost solicitate clarificări şi pentru alte dosare fără relevanţă, doar pentru a crea o aparenţă de exercitare cu responsabilitate a atribuţiilor ce îi reveneau. La şedinţa din 15.03.2011 a fost prezent şi evaluatorul care a întocmit raportul de evaluare. În cadrul acestei şedinţe, Bica Alina a făcut un elogiu profesionalismului evaluatorului, considerând că raportul de evaluare este corect întocmit, iar suma stabilită era justificată (…) Or, potrivit probelor administrate în cauză, evaluatorul a folosit metoda tehnică de evaluare a comparaţiei, dar nu a unor loturi similare de teren şi metoda tehnică a parcelări dar nu prin analogie, deoarece nu erau asemănătoare loturile comparate, iar aceste împrejurări oferă indicii puternice de conivenţă infracţională între cei implicaţi”, potrivit documentelor anchetatorilor.

Procurorii susţin că activitatea Comisiei Centrale de Despăgubiri din care au făcut parte cele nouă persoane a fost „abuzivă, infracţională”, întrucât prin intermediari s-a intervenit la aceştia pentru ca dosarul de despăgubire al lui Gheorghe Stelian să fie soluţionat favorabil acestuia, iar în acelaşi scop, evaluatorul ar fi primit până la 100.000 de lei pentru a supraevalua terenul.

Totodată, în documentele citate se mai arată că omul de afaceri Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, ar fi cerut 10 milioane de euro pentru a interveni „pe lângă factori de decizie din cadrul ANRP” în vederea soluţionării dosarului lui Gheorghe Stelian.

Anchetatorii prezintă în acest sens o declaraţie a unei persoane care afirmă că Gheorghe Stelian a cumpărat de la un anume Dino Sinigalia, în 2010, drepturi litigioase pentru terenul de 13 hectare din zona Plumbuita.

„După aceea, Dorin Cocoş a garantat că totul va fi bine ….După ce s-a nominalizat un evaluator, GS i a dat un plic cu bani ….100.000 lei.. La momentul la care evaluatorul a finalizat raportul, …valoarea totală a terenului a ajuns la aproximativ 377.000.000 lei, şi Dorin Cocoş a cerut 10.000.000 Euro aproximativ pentru a interveni pe lângă factori de decizie din cadrul ANRP în vederea soluţionării dosarului…. Cocoş Dorin, în mai multe tranşe, suma de aproximativ 10.000.000 euro”, a mai spus persoana audiată de anchetatori, citată în aceleaşi documente.

Şefa DIICOT Alina Bica a fost arestată preventiv, sâmbătă dimineaţă, printr-o decizie luată de instanţa supremă. Bica este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu despăgubirile aprobate în 2011 lui Gheorghe Stelian. Alina Bica era atunci secretar de stat în Ministerul Justiţiei şi membru al comisieri din ANRP care a aprobat despăgubirile.

Aceeaşi măsură preventivă a fost luată pentru Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, care au făcut parte, şi ei, din comisia care a acordat despăgubirile, şi cel care a evaluat terenul, expertul evaluator Emil Nuţiu. Cei trei sunt acuzaţi tot de abuz în serviciu.

În acelaşi dosar este urmărit penal, pentru abuz în serviciu, deputatul UDMR Marko Attila, procurorii DNA cerând Camerei Deputaţilor aviz pentru arestarea acestuia.

De abuz în serviciu este acuzat şi un alt membru al comisiei, Sergiu Diacomatu, fost membru PMP, numit în ianuarie preşedintele PNL Sector 1, în cazul căruia procurorii anticorupţie au dispus măsura controlului judiciar.

Remus Baciu a fost condamnat într-o altă cauză, în aprilie, la cinci ani de închisoare cu executare, pentru că a primit 270.000 de euro spre a a urgenta dosare de restituire de proprietate.

Omul de afaceri Gheorghe Stelian, beneficiar al despăgubirii pentru terenul supraevaluat, este cercetat sub control judiciar.

Anchetatorii susţin că Gheorghe Stelian, ar fi împărţit cei 61 de milioane de euro cu oamenii de afaceri Valentin Vişoiu, Adrian Andrici, acţionar la CS Universitatea Craiova, şi Gabriel Gheorghe. Astfel, Gheorghe Stelian ar fi luat 46.288.238 de euro, Vişoiu – 7.035.812 euro, Andrici – 4.196.800 euro şi Gheorghe – 4.196.800,2 euro.

Valentin Vişoiu, acţionar la societăţile CNCD SA, Conarg SA, Conarg Real Estate SRL, este arestat la domiciliu, fiind cercetat şi în dosarul de corupţie al primarului Piteştiului Tudor Pendiuc, pentru dare de mită, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu.

Pe 15 octombrie 2014, Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului agricol în suprafaţă de 13,0535 ha, din zona Plumbuita.

Omul de afaceri Gheorghe Stelian, zis Stelu, este cunoscut pentru mai multe afaceri cu imobiliare. De la el ar fi cumpărat Elena Udrea, în 2006, un teren în zona Floreasca din Bucureşti, pentru a construi locuinţe. Totodată, Udrea a mai cumpărat un teren pe malul lacului Griviţa, tot pentru un proiect imobiliar, după ce a făcut un credit de 3,3 milioane de euro la BRD. Proiectul neavând succes, Udrea a vândut terenul şi creditul lui Alexandru Faur, partener de afaceri al lui Stelian.

TULCEA: Unii operatori de turism le oferă oaspeților preparate tradiționale chiar și în timpul iernii
Actualitate marți, 26 noiembrie 2024, 21:17

TULCEA: Unii operatori de turism le oferă oaspeților preparate tradiționale chiar și în timpul iernii

La Sarichioi, un Punct de Gastronomie Locală organizează, în fiecare duminică, prânzuri pescărești tradiționale pe o terasă închisă și...

TULCEA: Unii operatori de turism le oferă oaspeților preparate tradiționale chiar și în timpul iernii
drona - foto - unsplash
Actualitate marți, 26 noiembrie 2024, 18:33

O dronă neînmatriculată a fost găsită în apropierea bazei militare Boboc

O dronă neînmatriculată a fost ridicată marți dn apropierea bazei militare Boboc. Obiectul a fost găsit pe câmp de către un localnic care a...

O dronă neînmatriculată a fost găsită în apropierea bazei militare Boboc
Prezidenţiale2024/ Mircea Geoană: Susţinerea mea merge către doamna Elena Lasconi
Actualitate marți, 26 noiembrie 2024, 16:20

Prezidenţiale2024/ Mircea Geoană: Susţinerea mea merge către doamna Elena Lasconi

Mircea Geoană, care a candidat la funcţia de preşedinte al României, şi-a anunţat, marţi, susţinerea pentru Elena Lasconi, în turul al...

Prezidenţiale2024/ Mircea Geoană: Susţinerea mea merge către doamna Elena Lasconi
Economia românească a stagnat în trimestrul trei
Actualitate marți, 26 noiembrie 2024, 15:37

Economia românească a stagnat în trimestrul trei

Produsul intern brut nu s-a modificat în trimestrul trei al acestui an, comparativ cu trimestrul anterior, pe serie ajustată sezonier, în timp ce...

Economia românească a stagnat în trimestrul trei
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 15:32

AUDIO | Primul tur al alegerilor prezidențiale, în analiza istoricului Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul UOC

Rezultatul primului tur al scrutinului prezidenţial – o surpriză care contrazice toate sondajele realizate înainte de alegeri, dar și exit...

AUDIO | Primul tur al alegerilor prezidențiale, în analiza istoricului Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul UOC
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 14:11

TULCEA: Fonduri europene pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin GAL Delta Dunării

Grupul de Acţiune Locală (GAL) Delta Dunării a semnat contractul de finanţare pentru funcţionarea acestei structuri în perioada actuală de...

TULCEA: Fonduri europene pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin GAL Delta Dunării
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 13:21

Alegătorii din județele Constanța și Tulcea au votat Călin Georgescu

Independentul Călin Georgescu și Elena Lasconi, candidatul USR, au intrat în finala pentru Cotroceni, din 8 decembrie. Potrivit datelor AEP,...

Alegătorii din județele Constanța și Tulcea au votat Călin Georgescu
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 11:59

MAI: Peste 430 de sesizări privind posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot

Poliţia a înregistrat, duminică, 435 de sesizări cu privire la posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot, dintre care 126...

MAI: Peste 430 de sesizări privind posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot