Fostul adjunct de la DSV Constanţa pierde procesul cu ANI
Publicat de Bogdan Comșa, 20 noiembrie 2014, 18:36
Curtea de Apel Constanţa a respins astăzi, ca nefondată, acţiunea promovată de Gheorghe Dincă, fostul director adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa.
Acesta a chemat la judecată Agenţia Naţională de Integritate (ANI) care, pe data de 22 mai, a anunţat că fostul director Dincă s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate, întrucât în timpul exercitării funcţiei publice, nu şi-ar fi suspendat raporturile de serviciu, având în vedere participarea sa la alegerile locale desfăşurate în perioada 10 mai – 11 iunie 2012.