Ascultă Radio România Constanța Live

Legea amnistiei a fost respinsă

Publicat de Bogdan Comșa, 18 noiembrie 2014, 16:47 / actualizat: 18 noiembrie 2014, 17:56

Deputaţii au respins, astăzi, legea amnistiei şi graţierii, cu 293 de voturi în „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere.

Anterior, Comisia juridică a decis, în unanimitate, să formuleze raport de respingere la proiectul legii amnistiei şi graţierii.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că reprezentanţii PSD şi ai celorlalte formaţiuni din coaliţie vor vota, marţi, în Parlament, pentru „respingerea definitivă” a legii amnistiei şi graţierii şi pentru încuviinţarea cererilor Justiţiei.

Klaus Iohannis a cerut, ieri, Parlamentului să se ţină de cuvânt, iar astăzi să pună pe ordinea de zi legea amnistiei şi a graţierii şi să o respingă.

Camera Deputaţilor este forul legislativ decizional în cazul acestui proiect de lege, care a fost respins de Senat din mai 2013.

Plenul Camerei Deputaţilor a respins proiectul de lege privind amistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse după ce reprezentanţii PNL şi PDL şi cei ai PSD au precizat că votează pentru respingerea acestui proiect.

Liderul grupului parlamentar al PNL, George Scutaru, le-a spus parlamentarilor PSD că „au dorit acest proiect de lege” şi că a trebuit să piardă alegerile prezidenţiale pentru a-l aduce pe ordinea de zi.

„Aţi dosit nouă luni în Comisia juridică acest proiect de lege şi a trebuit să pierdeţi alegerile prezidenţiale pentru a-l aduce pe ordinea de zi”, a susţinut Scutaru, arătând că PNL a solicitat de 17 ori în Comisia juridică respingerea acestui proiect şi de mai multe ori în şedinţa Biroului Permanent, dar liberalii au fost refuzaţi.

„A trebuit ca votul a peste 6 milioane de oameni împotriva lui Victor Ponta să vă trezească şi să fiţi de acord ca această lege să fie respinsă”, a mai spus George Scutaru.

El a arătat că este bine că şi puterea şi opoziţia au ajuns la concluzia că trebuie respins acest proiect.

Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a precizat că acest subiect trebuia închis prin respingerea proiectului de lege, deoarece acest subiect nu trebuia folosit ca instrument electoral.

„Nu trebuia folosit nici de dumneavoastră, nici de noi, acest lucru ca insturment electoral”, a spus Marian Neacşu.

Liderul deputaţilor PDL, Gheorghe Tinel, le-a spus reprezentanţilor PSD că speră ca aceştia să se fi „trezit” „din pumnul societăţi civile şi din palma dată de cetăţeni pe 16 noiembrie”.

Deşi era stabilit ca acest proiect de lege să fie respins miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a propus, după consultarea cu liderii grupurilor parlamentare, ca plenul să se pronunţe prin vot asupra acestui proiect, propunerea fiind întâmpinată cu aplauze din partea parlamentarilor.

Economia românească a stagnat în trimestrul trei
Actualitate marți, 26 noiembrie 2024, 15:37

Economia românească a stagnat în trimestrul trei

Produsul intern brut nu s-a modificat în trimestrul trei al acestui an, comparativ cu trimestrul anterior, pe serie ajustată sezonier, în timp ce...

Economia românească a stagnat în trimestrul trei
AUDIO | Primul tur al alegerilor prezidențiale, în analiza istoricului Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul UOC
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 15:32

AUDIO | Primul tur al alegerilor prezidențiale, în analiza istoricului Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul UOC

Rezultatul primului tur al scrutinului prezidenţial – o surpriză care contrazice toate sondajele realizate înainte de alegeri, dar și exit...

AUDIO | Primul tur al alegerilor prezidențiale, în analiza istoricului Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul UOC
TULCEA: Fonduri europene pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin GAL Delta Dunării
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 14:11

TULCEA: Fonduri europene pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin GAL Delta Dunării

Grupul de Acţiune Locală (GAL) Delta Dunării a semnat contractul de finanţare pentru funcţionarea acestei structuri în perioada actuală de...

TULCEA: Fonduri europene pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin GAL Delta Dunării
Alegătorii din județele Constanța și Tulcea au votat Călin Georgescu
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 13:21

Alegătorii din județele Constanța și Tulcea au votat Călin Georgescu

Independentul Călin Georgescu și Elena Lasconi, candidatul USR, au intrat în finala pentru Cotroceni, din 8 decembrie. Potrivit datelor AEP,...

Alegătorii din județele Constanța și Tulcea au votat Călin Georgescu
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 11:59

MAI: Peste 430 de sesizări privind posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot

Poliţia a înregistrat, duminică, 435 de sesizări cu privire la posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot, dintre care 126...

MAI: Peste 430 de sesizări privind posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 11:32

Județul CONSTANȚA: Bărbați cercetați pentru furt de combustibil din trenurile de marfă

La data de 23 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Transporturi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul...

Județul CONSTANȚA: Bărbați cercetați pentru furt de combustibil din trenurile de marfă
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 09:53

TULCEA: Accident între două autoturisme în apropiere de Agighiol

Asttăzi, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari tulceni în cazul producerii unui accident...

TULCEA: Accident între două autoturisme în apropiere de Agighiol
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 09:33

Prezidențiale 2024 | Elena Lasconi îl depășește pe Marcel Ciolacu și intră în turul doi, alături de independentul Călin Georgescu

După numărarea a 99,93% din procesele-verbale centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă la nivel de ţară, independentul Călin...

Prezidențiale 2024 | Elena Lasconi îl depășește pe Marcel Ciolacu și intră în turul doi, alături de independentul Călin Georgescu