Facebook pregătește o nouă versiune a site-ului său de internet
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 noiembrie 2014, 10:39
Rețeaua de socializare Facebook pregătește o nouă versiune profesională a site-ului său de internet, pentru a concura cu site-uri precum LinkedIn, a anunțat luni cotidianul Financial Times, citând surse apropiate proiectului, scrie AFP.
‘Facebook lucrează în secret la un nou site de internet, denumit Facebook at work, care permite utilizatorilor să discute cu colegii, să se conecteze cu alți profesioniști și să colaboreze la documente’, scrie Financial Times.
Luna trecută, Facebook a anunțat că a înregistrat o creștere semnificativă pentru al treilea trimestru cu un profit net aproape dublu, de 802 milioane de dolari (640 milioane de euro), și o cifră de afaceri în creștere cu 59%. Acțiunile sale la bursă au crescut totuși după ce Facebook a anunțat că vrea să investească masiv în proiecte de viitor mai degrabă decât în obiective pe termen scurt.
‘Vom continua să ne pregătim pentru viitor investind agresiv, conectându-ne cu toată lumea, înțelegând lumea și construind viitoarea generație a platformei informatice’, a declarat fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg.
Rețeaua de socializare Facebook, care are 1,35 miliarde de utilizatori activi pe lună în întreaga lume, a fost creată în 2004 de Mark Zuckerberg și câțiva studenți de la Universitatea Harvard. Luna trecută, Facebook a încheiat achiziția aplicației de mesagerie mobilă WhatsApp pentru aproximativ 22 de miliarde de dolari.