Tulcenii solicită masiv eliberarea de cărţi de identitate, pentru votare
Publicat de Bogdan Comșa, 16 noiembrie 2014, 15:14
Numărul cărţilor de identitate eliberate duminică persoanelor din municipiul Tulcea care doresc să voteze este de aproape două ori mai mare decât cel înregistrat în urmă cu două săptămâni, în ziua primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.
‘Până la prânz am eliberat 70 de cărţi de identitate şi 7 cărţi de identitate provizorii. Numărul este de aproape două ori mai mare decât cel înregistrat până la aceeaşi oră în ziua primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, atunci când am eliberat 32 de cărţi de identitate, 3 cărţi de identitate provizorii şi s-a aplicat o viză de reşedinţă’, a declarat duminică, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Public Comunitar al municipiului Tulcea, Vasile Stănică.
Conducerea Serviciului Public Comunitar al judeţului Tulcea a precizat că, până în prezent, la Tulcea, Sulina, Măcin, Isaccea şi Babadag au fost eliberate 210 cărţi de identitate şi 9 cărţi de identitate provizorii în regim de urgenţă.
În ziua primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, la nivelul judeţului Tulcea, au fost eliberate 717 cărţi de identitate şi cărţi de identitate provizorii.
În sprijinul persoanelor care doresc să voteze, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor sunt deschise duminică până la ora 21.00.