Elevii constănţeni strâng fructe pentru copiii sărmani

Publicat de magda.chirana, 14 noiembrie 2014, 13:13
La Constanţa, începe luni „Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”.
În perioada 17 – 22 noiembrie, unităţile de învăţământ din municipiul şi judeţul Constanţa vor desfăşura o campanie socială.
Concret, activitatea constă în strângerea de legume şi fructe de către elevi şi profesori voluntari şi donarea acestora familiilor aflate în dificultate şi instituţiilor care se ocupă de ocrotirea şi îngrijirea copiilor instituţionalizaţi.
Campania „Săptămâna legumelor şi a fructelor donate” se află la cea de a VI-a ediţie.