Sancțiuni aspre pentru Steaua
Publicat de Catalin Donose, 12 noiembrie 2014, 17:54
Comisia de Disciplină a FRF a decis, în urma şedinţei de astăzi, ca partida dintre Steaua Bucureşti şi FC Braşov, programată sâmbătă, 22 noiembrie, în Ghencea, să se dispute cu porţile închise.
Această decizie a venit în urma incidentelor din tribune de la partida câştigată de Steaua pe terenul celor de la Concordia Chiajna cu 1-0.
Astfel, pe lângă închiderea tribunelor la jocul cu FC Braşov, Comisia de Disciplină a FRF a decis să sancţioneze clubul Steaua şi cu o penalitate sportivă de 70.000 lei.
De asemenea, Marius Şumudică, antrenorul Concordiei, a fost suspendat un meci şi amendat cu 5.670 de lei.