Clinică din Sierra Leone care tratează bolnavi de Ebola, în pericol de a se închide
Publicat de valentin.lungeanu, 12 noiembrie 2014, 20:23
Peste 400 de angajaţi în domeniul sanitar dintr-un centru de tratament pentru Ebola din sudul statului Sierra Leone au intrat în grevă pe termen nelimitat. În clinica din oraşul Bandajuma sunt trataţi aproximativ 60 de pacienţi.
Angajaţii susţin că guvernul nu le-a plătit sporul săptămânal de risc, din luna septembrie. Organizaţia Médecins Sans Frontieres care conduce clinica, afirmă că va fi forţată să închidă clinica în cazul în care greva va cotinua.
Numărul deceselor cauzate de epidemia de febră hemoragică Ebola în statele din vestul Africii a depăşit pragul de 5.000, fiind înregistraţi 5.160 de morţi din 14.098 de cazuri, potrivit unui ultim bilanţ al OMS.