Ministrul de Finanţe susţine ideea legalizării prostituţiei
Publicat de valentin.lungeanu, 8 noiembrie 2014, 15:39
Într-un interviu acordat unui post tv naţional, ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a declarat că legalizarea prostituţiei ar aduce mai mulţi bani la buget. Din calculele Institutului Naţional de Statistică, prostituţia ar aduce la bugetul de stat, într-un an, venituri cuprinse între 40 şi 100 de milioane de euro.
Ministrul de Finanţe a mai declarat că orice ban în plus la buget contează, astfel încât măsura legalizării prostituţiei ar fi binevenită. În schimb, Ioana Petrescu a precizat că nu susţine ideea impozitării Bisericii, pentru că instituţia este o organizaţie non-profit, potrivit legii.