Luni, ședință CLM Constanța
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 7 noiembrie 2014, 17:27
Preţul de facturare a energiei termice furnizate constănţenilor în actualul sezon rece va fi votat luni, 10 noiembrie, de consilierii locali, în cadrul şedinţei ordinare din această lună.
Pe ordinea de zi se mai află rectificarea bugetului municipal pe anul în curs şi predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale a obiectivelor de investiţii: „Bazin de înot olimpic” şi Sala Polivalentă.
Consilierii municipali trebuie să-şi dea acordul pentru predarea şi asigurarea condiţiilor de executare a celor două lucrări din Constanţa.