UPDATE: Nicuşor Constantinescu vine mâine în ţară, de bunăvoie. Ar urma să ajungă la prânz pe aeroportul Henry Coandă din Bucureşti
Publicat de Bogdan Comșa, 5 noiembrie 2014, 14:54 / actualizat: 6 noiembrie 2014, 8:06
UPDATE: Unul dintre avocaţii lui Nicuşor Constantinescu, Marius Mocanu, confirmat cu puţin timp în urmă, pentru Radio Constanţa, că Nicuşor Constantinescu se va întoarce de bunăvoie în România, fără să fie adus de poliţişti.
Marius Mocanu a spus că preşedintele suspendat al CJ Constanţa va ajunge la Bucureşti, cu o cursă aeriană programată să decoleze din Istanbul mâine dimineaţă, la ora 10.40.
Preşedintele suspendat al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, ar urma să se întoarcă de bunăvoie în ţară astăzi sau mâine , susţine avocatul acestuia.
Anterior, în spaţiul public apăruse informaţia că Nicuşor Constantinescu a fost reţinut de autorităţile din Turcia, după ce Ministerul Justiţiei a transmis documentele privind aducerea lui în ţară, pentru a fi arestat preventiv în dosarele în care este judecat.
Nicușor Constantinescu le-a spus judecătorilor din Turcia că va veni de bunăvoie în România, miercuri seară sau joi dimineaţă, astfel că instanţa nu a dispus arestarea lui, a declarat unul dintre avocaţii preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa.
Potrivit sursei citate, Constantinescu le-a arătat magistraţilor turci documente din care reiese că el intenţiona să se întoarcă în România din SUA, de bunăvoie, în viitorul apropiat.
În aceste condiţii, a mai spus avocatul, preşedintele suspendat al CJ Constanţa nu a mai fost arestat de instanţa din Turcia şi va reveni în ţară cu o cursă aeriană care va pleca din Turcia miercuri la ora 23.00 sau cu una programată să plece joi la 10.00.