Contestaţiile la primul tur de scrutin, în dezbaterea Curţii Constituţionale
Publicat de Adina Sîrbu, 5 noiembrie 2014, 08:39
Curtea Constituţională dezbate astăzi contestaţiile depuse pentru anularea primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.
Preşedintele instituţiei, Augustin Zegrean, a declarat că, între acestea, se află şi o sesizare prin care se solicită verificarea modului în care au fost organizate alegerile prezidenţiale în străinătate.
Augustin Zegrean a precizat, însă, că alegerile nu pot fi anulate decât în măsura în care se demonstrează că au avut loc fraude care au influenţat rezultatul.
Printre cei care au formulat contestaţii se află şi candidatul independent la prezidenţiale Gheorghe Funar, care invocă în cererea de anulare a scrutinului din 2 noiembrie faptul că nu s-ar fi asigurat egalitatea cetăţenilor în faţa legii, cu referire la românii din diaspora care nu au putut să voteze.
Un alt motiv invocat se referă la faptul că s-ar fi încălcat dreptul de a fi ales al celor 14 candidaţi, prevăzut de Constituţie.