STUDIU. În Europa au dispărut 421 de milioane de păsări în decurs de 30 de ani
Publicat de , 3 noiembrie 2014, 12:49
Europa a pierdut 421 de milioane de păsări în decurs de 30 de ani, iar gestionarea actuală a mediului înconjurător pare incapabilă să oprească dispariția în masă a numeroasă specii comune, se arată într-un studiu publicat azi de revista de specialitate „Ecology Letters”, conform AFP.
Această dispariție alarmantă a faunei ornitologice europene are legătură cu metodele moderne ale agriculturii și cu dispariția habitatului. „Este un avertisment care vizează întreaga faună europeană. Modul în care gestionăm mediul este nesustenabil pentru speciile noastre cele mai cunoscute”, a explicat Richard Gregory, coordonator al studiului și membru al „Royal Society for the Protection of Birds”.
O dispariție alarmantă de până la 90% a afectat mai ales speciile comune, precum potârnichea gri, ciocârlia de câmp, vrabia și graurul. În ce privește anumite specii rare de păsări, s-a observat că în aceeași perioadă numărul lor s-a ameliorat, grație unor măsuri de conservare, precizează studiul.
Cercetătorii, care recomandă aplicarea rapidă a unor noi scheme agricole și amenajarea unor zone verzi în centrul orașelor, au analizat datele a 144 de specii de păsări din 25 de țări europene, colectate în general de observatori voluntari.