Se va putea diagnostica boala Alzheimer?
Publicat de magda.chirana, 3 noiembrie 2014, 10:02
Un test oftalmologic bazat pe un program informatic computerizat, pus la punct de specialiştii britanici, va ajuta la diagnosticarea din timp a bolii Alzheimer.
O echipă de specialişti de la universităţile Dundee şi Edinburgh din Marea Britanie au dezvoltat un program computerizat intitulat Vampire, care analizează în profunzime ochiul. Prin analizarea arterelor şi venelor oculare, oamenii de ştiinţă speră să diagnosticheze precoce demenţa, mai ales boala Alzheimer.
Cercetătorii au comparat imagini de înaltă rezoluţie a ochilor cu informaţiile medicale din arhivele unui spital scoţian. Schimbările care au loc în corp induc modificări la nivelul ochilor pe care specialiştii le pot asocia cu riscul de apariţie a unor boli, inclusiv demenţa.
Proiectul specialiştilor britanici se derulează pe o perioadă de trei ani şi a implicat un cost financiar de 1,1 milioane de lire sterline.