Urna specială trebuie cerută personal de către alegători
Publicat de Adina Sîrbu, 2 noiembrie 2014, 09:33
Cererile pentru urna specială trebuie formulate personal de alegători.
Biroul Electoral Central a făut această precizare într-un comunicat de presă, adăugând că preşedinţii secţiilor de votare au obligaţia legală de a aproba doar acele cereri ce sunt formulate conform prevederilor din legea 370/2004.
Cererile pentru urna specială formulate de personalul medical sau de către conducerea instituţiilor în care se află internaţi alegători, în numele acestora, nu respectă prevederile legale – se mai arată în comunicatul Biroului Electoral Central, semnat de judecătorul Veronica Năsta.
Textul integral al deciziilor şi hotărârilor Biroului Electoral Central poate fi consultat şi pe internet, adresa www.bec2014.ro.