Prima ţară care a interzis vânzarea de băuturi energizante minorilor
Publicat de Bogdan Comșa, 1 noiembrie 2014, 19:49
Lituania interzice de astăzi vânzarea către minori a băuturilor energizante, o premieră în lume, potrivit responsabililor medicali din această ţară.
Interdiciţia intră în vigoare după ce o anchetă a arătat că un elev din 10 din această ţară consumă astfel de băuturi cel puţin o dată pe săptămână.
Pentru a se confoma legii, principalul lanţ lituanian de supermarketuri a anunţat că aceste produse nu vor mai fi atât de vizibile pe rafturi.
France Presse aminteşte că unul din principalii producători de băuturi energizante din lume a fost dat recent în judecată în Statele Unite pentru publicitate mincinoasă. Arabia Saudită a interzis din martie publicitatea pentru aceste produse.