Premierul pro-occidental al Ucrainei, sprijinit pentru un nou mandat
Publicat de Bogdan Comșa, 31 octombrie 2014, 20:11
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a anunţat pe Twitter că formaţiunea pe care o conduce îl va susţine pe actualul premier Arseni Iaţeniuk pentru un nou mandat în fruntea executivului, după alegerile anticipate de la sfârşitul săptămânii trecute, informează Reuters.
De altfel, premierul declarase deja că se aşteaptă să rămână în funcţie, în fruntea unui nou gruvern, pro-european şi reformat.
În paralel, preşedinţia ucraineană, susţinută de state precum Germania sau Franţa, face apel la Rusia să nu recunoască alegerile care vor fi organizate duminică de către separatiştii proruşi din estul ţării, relatează France Presse.