Suedia recunoaşte statul Palestina
Publicat de , 30 octombrie 2014, 10:25
Ministrul suedez de Externe a anunţat că Guvernul său a recunoscut, joi, prin decret statul Palestina, devenind prima ţară occidentală a Uniunii Europene care ia această decizie.
„Astăzi, Guvernul ia decizia de a recunoaşte statul Palestina. Este un pas important care confirmă dreptul palestinienilor la autodeterminare”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Margot Wallström, într-un articol publicat în cotidianul Dagens Nyheter.
„Guvernul consideră că sunt îndeplinite criteriile de drept internaţional pentru recunoaşterea statului Palestina”: un teritoriu, „deşi fără frontiere fixe”, o populaţie şi un Guvern, a adăugat ea.
Potrivit unei numărători efectuate de AFP, cel puţin 112 ţări au recunoscut statul Palestina. Însă conform Autorităţii Palestiniene, acestea ar fi în număr de 134, dintre care şapte membre ale Uniunii Europene (care au recunoscut statul Palestina înainte de a intra în UE): Cehia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, România, Malta şi Cipru.
În cadrul declaraţiei sale de politică generală de la începutul lui octombrie, premierul Stefan Löfven anunţa că Suedia va recunoaşte statul Palestina, fapt salutat de autorităţile palestiniene, dar criticat de Israel şi Statele Unite.