STUDIU. Jumătate dintre români au telefonul mobil conectat la Internet
Publicat de , 30 octombrie 2014, 10:49
Aproape jumătate dintre românii posesori de telefoane inteligente (49%) au aceste dispozitive conectate permanent la internet, relevă rezultatele unor studii de specialitate întocmite la nivel european și, local, de un producător de electronice. Studiul a fost publicat miercuri cu ocazia aniversării, la nivel mondial, a Zilei Internaționale a Internetului.
Conform sursei citate, circa 36% dintre adulții europeni folosesc servicii de streaming online cel puțin o dată pe săptămână, iar aproape jumătate dintre utilizatorii din România au smartphone-ul permanent conectat la internet.
Studiile arată, totodată, că telefoanele mobile sunt folosite tot mai puțin pentru a efectua și primi apeluri telefonice sau mesaje text și tot mai mult pentru funcțiile lor secundare, dar la fel de importante, precum navigarea pe internet, verificarea rețelelor sociale sau accesarea contului bancar.
Pe plan local, cercetarea realizată în august 2014 a arătat că 45% dintre repondenți au smartphone-ul conectat în permanență la internet, în creștere cu 7 puncte procentuale pe acest segment, comparativ cu anul 2013. Pe de altă parte, o altă cercetare la nivel european (Indicele Techonomic) menționează că 31% dintre cei chestionați folosesc streamingul online pentru a asculta muzică.
Ziua Internațională a Internetului este sărbătorită anual pe data de 29 octombrie. În urmă cu 45 de ani a avut loc, în premieră, conectarea a două calculatoare la internet pentru transmiterea unui mesaj între UCLA (California) și Institutul de Cercetare Stanford. Mesajul a conținut două caractere de text, respectiv primele două litere ale cuvântului „login”, respectiv „l” și „o”. Imediat după transmiterea mesajului conexiunea s-a întrerupt.
Potrivit datelor oficiale, în prezent, 200 de miliarde de e-mail-uri sunt transmise zilnic, 1,5 GB sunt transmiși în fiecare minut pe internet, iar la nivel mondial există peste un miliard de site-uri. Estimările pentru anul 2015 arată că numărul dispozitivelor ce vor fi conectate la internet va ajunge la 25 de miliarde.