Corpul de control al ministrului Transporturilor, în „vizită” la CFR Călători şi CFR Marfă
Publicat de , 30 octombrie 2014, 11:32
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a cerut Corpului de control să verifice legalitatea contractelor de achiziţii la CFR Marfă, CFR Călători şi CFR SA privind serviciile de mentenanţă şi reparaţii a materialului rulant, ca urmare a unui dosar de infracţiuni de corupţie instrumentat de DNA.
„Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a dispus Corpului de control efectuarea unui control tematic la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA, la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, cât şi la Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA. Controlul vizează respectarea legalităţii privind încheierea şi derularea contractelor de achiziţie a serviciilor de mentenanţă şi reparaţii a materialului rulant, încheiate de cele trei companii feroviare din 2012 până în prezent”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor, în care nu sunt furnizate alte informaţii.
Procutorii DNA au efectuat marţi mai multe percheziţii la companiile feroviare. Cele şapte persoane reţinute în dosarul de corupţie în care au avut loc mai multe percheziţii, inclusiv la CFR Călători şi CFR Marfă, au primit, în noaptea de miercuri spre joi, mandate de arest la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile.