(AUDIO) Vorba aceea – Cuvinte folosite greşit
Publicat de Larisa Calistru, 30 octombrie 2014, 15:05
O vedetă din lumea muzicii de la noi a spus așa: “Eu cred că a început s-o copie pe Antonia”. Când conjugăm verbe ca “a bănui” și “a copia”observăm la modurile indicativ și conjunctiv prezent, persoanele I, a-II-a singular si a III-a singular și plural, prezența sufixelor “-esc” și “-ez”. Aceste sufixe sunt supuse unor modificări în funcție de persoana verbului: Eu, ei bănuiesc, Tu bănuiești, El bănuiește, Eu să bănuiesc, Tu să bănuiești, El, ei să bănuiască, respectiv Eu copiez, Tu copiezi, El, ei copiază, Eu să copiez, Tu să copiezi, El, ei să copieze. Corect ar fi fost: Eu cred că a început s-o copieze pe Antonia.
Aceeași greșeală apare și în enunțul : “El a comis deja două crime, se bănuie și o a treia”. Corect este “se bănuiește.”
Și nu uitați vorba aceea… m-ai cucerit când am observat că vorbeşti şi scrii corect gramatical!