Ziua Mondială a Luptei împotriva Accidentului Cerebral Vascular
Publicat de Carmen Secuiu, 29 octombrie 2014, 18:45
Potrivit unei informări a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, accidentul vascular cerebral este o boală care afectează anual peste 15 milioane de oameni în întreaga lume şi răpeşte câte o viaţă la fiecare 6 secunde.
România ocupă locul 3 în Europa, după Bulgaria şi Macedonia la incidenţa accidentului vascular cerebral, iar vârsta la care apare AVC a scăzut în ultimii ani, spun specialiștii.
Care este incidența în Constanța, ne spune șeful secției de neurologie de la Spitalul Județean Constanța, Anca Hâncu.
”Aceasta este una dintre cele mai frecvente boli din țările civilizate și este pe locul doi, ca mortalitate după accidentele coronariene și bolile neoplazice.
Din totalul internărilor, peste 70% sunt accidente vasculare cerebrale atât hemoragice, cât și ischemice. Sunt o mulțime de factori de risc, hipertensiune arterială, dizipidemiile, diabetul zaharat, acidul uric crescut și vârsta înaintată. Singurul remediu care combate și ameliorează este efortul fizic susținut. Stresul și ereditatea sunt mai greu de combătut, dar ceilalți factori de risc pot fi combătuți cu succes în secolul XXI, cu programul actual de medicamente, regim dietetic și educație sanitară, adoptarea unui stil de viaţă sănătos”, a spus medicul venit la secția de neurologie din Constanța din anul 1979.
Este important,în principal pentru tineri, să conștientizeze, deoarece aceste accidente au incidență tot mai mare în rândul celor de până în 30 de ani. Aceștia ar trebui să fie sfătuiți să reducă consumul de băuturi alcoolice, fumatul și consumul de droguri.
”Am avut de curând un caz deosebit, un pacient de 28 de ani, care a rămas cu deficit motor. Se poate și muri, se poate rămâne și cu dizabilități mari, tulburări de vorbire și în final, cu demență vasculară.
Tot în metodele eficiente de prevenţie intră şi vizitele periodice la medic pentru depistarea şi tratamentul adecvat al suferinţelor care favorizează apariţia bolilor neurologice.
30% Dintre pacienți își reiau activitatea profesională, o treime sunt pensionați medical, iar o treime ajung la sechele grave și au nevoie de însoțitori permanenți.
Din această vară, pacienții care au suferit atacuri vasculare beneficiază de ajutor de handicap, din partea primăriei, dacă îndeplinesc două criterii importante, deficit motor și incapabilitatea de a- și face treburile zilnice, casnice la domiciliu”, a spus medicul Anca Hâncu, în interviul audio pe care ni l- a acordat, cu ocazia Zilei Mondiale a Luptei împotriva Accidentului Vascular.
carmensecuiu@radioconstanta.ro