Mai mulți producători în piețe, decât intermediari
Publicat de Carmen Secuiu, 29 octombrie 2014, 16:38
Potrivit legii, deja promulgate, privind reglementarea pieței produselor agricole certificatele de producător vor fi înlocuite cu atestatul de producător și carnetul de comercializare a produselor, iar spațiile minime din piețe alocate producătorilor agricoli vor crește la 40%.
Noua lege a piețelor, prin care consumatorii vor ști că produsele achiziționate sunt certificate va fi funcțională până la finele lunii noiembrie, dată de la care în piețele românești vor fi mai multe produse românești.
În această perioadă, Ministerul Agriculturii, împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice vor emite normele metodologice de aplicare, astfel încât vor avea acces în piețe, mai mult producătorii adevărați și mai puțin intermediarii.
Noile atestate de producător vor fi eliberate de către primării, dar vor fi avizate și de asociațiile fermierilor din zonă. Producătorii adevărați constănțeni sunt mulțumiți că vor avea mai mult acces în piețe, după cum reiese din înregistrările noastre.
Cumpărătorii spun că ”producătorii trebuie să producă și nu mai pot sta în piețe, astfel, intervin intermediarii care dublează prețul și uneori preferă să arunce marfa decât să scadă prețul”. La rândul lor, producătorii spun că ”nu au de ce să mărească prețul produselor agro- alimentare, deoarece ei sunt mulțumiți că- și pot vinde marfa, pe lângă faptul că se creează o relație directă între client și producător, se pot face, chiar, reduceri pentru cantități mai mari”, după cum spun doi producători constănțeni, în voxul audio următor.
carmensecuiu@radioconstanta.ro