Accident rutier grav pe podul IPMC
Publicat de Adrian Băncilă, 27 octombrie 2014, 00:21
UPDATE: Potrivit reprezentanților Poliției Rutiere, un bărbat de 63 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu dinspre strada Nicolae Filimon către strada Cumpenei. Pe podul IPMC, din cauza faptului că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 1,11 mg/l alcool pur în aer expirat, a pierdut controlul direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani din Valu lui Traian.
În urma impactului, cei doi șoferi au fost răniți ușor, mai spun polițiștii.
Un accident rutier grav s-a produs pe podul IPMC de pe bulevardul Aurel Vlaicu. O persoană a rămas încarcerată, iar pompierii au fost solicitați pentru înlăturarea eventualelor pericole. Din rezervorul uneia dintre mașinile implicate în accident a început să curgă combustibil.
Din primele informații, două autoturisme s-au ciocnit frontal.