Toti câinii trebuie sa aibă microcipuri
Publicat de magda.chirana, 23 octombrie 2014, 09:59
Posesorii de câini mai au la dispoziţie mai puţin de două luni pentru a-şi microcipa animalul de companie.
Un ordin al Autorității Naționale Sanitare Veterinare prevede ca, până cel târziu pe 31 decembrie, toți câinii trebuie să fie microcipați iar amenzile pentru nerespectarea acestuia ajung până la 2.000 de lei.
Organizaţiile pentru protecţia animalelor cer ca autorităţile să finanţeze acest program.
Ele atrag atenţia că, în caz contrar, România s-ar putea confrunta cu un val de abandonuri de animale după 1 ianuarie.Carmen Arsene, preşedintele Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor, spune că 82% din populaţia canină se află în mediul rural, acolo unde deţinătorii nu au posibilităţi financiare.