Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova – urmăriţi într-un nou dosar penal
Publicat de Florentina Stan, 21 octombrie 2014, 08:48
Departamentul Naţional Anticorupţie a deschis ieri un nou dosar de urmărire penală pe numele parlamentarilor PSD, Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova, pentru trafic de influenţă.
Referatul DNA se bazează pe o întâlnire avută de cei doi vinerea trecută, în cursul căreia liderul deputaţilor social-democraţi i-ar fi promis vicepreşedintelui partidului şefia formaţiunii în schimbul iniţierii unei propuneri legislative privind amnistia şi graţierea.
Dan Şova a recunoscut că s-a întâlnit cu Viorel Hrebenciuc, dar a negat că ar fi avut o discuţie despre vreo propunere legislativă.
În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au descins ieri la locuinţa fostului şef al Serviciului de Protecţie şi Pază, Dumitru Iliescu, acuzat că l-a informat ilegal pe Viorel Hrebenciuc despre dosarele sale şi despre faptul că este interceptat.
DNA a trimis deja la Camera Deputaţilor o nouă cerere de arestare preventivă a parlamentarului social-democrat.
Astăzi, la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor este aşteptat avizul pentru încuviinţarea arestării lui Viorel Hrebenciuc, dar şi a deputatului PSD, Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri şi terenuri.