OMS a anunţat sfârşitul epidemiei de Ebola în Nigeria. Însă, boala se extinde în alte ţări
Publicat de Florentina Stan, 21 octombrie 2014, 09:17
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat sfârşitul epidemiei de Ebola în Nigeria, dar a avertizat că febra hemoragică – soldată pînă acum cu peste 4500 de victime – se extinde în Liberia, Sierra Leone şi Guineea.
ONU anunţat decesul celui de-al treilea angajat al său în Sierra Leone.
Uniunea Europeană a promis acordarea unui ajutor de cel puţin jumătate de miliard de euro pentru oprirea epidemiei şi va numi până la sfârşitul săptămânii un coordonator al luptei împotriva febrei hemoragice.
La Washington au fost anunţate ieri directive foarte stricte pentru personalul medical care îngrijeşte bolnavii sau suspecţii de Ebola.
Controalele pe aeroporturi s-au extins şi în Belgia, după Statele Unite, Canada, Marea Britanie şi Franţa.
Şi statele Americii Latine au decis elaborarea unui plan de acţiune care să împiedice răspândirea virusului în regiune.