(AUDIO) Cât ne costă
Publicat de monica.comsa, 20 octombrie 2014, 13:58
Persoanele juridice acceptate în Programul „Rabla“ 2014 ar putea să se înscrie la producătorii auto validaţi până la 29 noiembrie 2014, data fiind amânată cu o lună faţă de termenul iniţial.
Prețul petrolului pe piețele internaționale a scăzut sub 80 de dolari pe baril, pentru prima dată din iunie 2012. Cu toate acestea, benzina din România nu se poate ieftini până la nivelul de atunci. Este de remarcat că săptămâna trecută au fost operate două ieftiniri la carburanți.
Guvernul va suplimenta plafonul de garanţii pentru programul Prima Casă cu 90 milioane euro, sumă realocată de la programul de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, întrucât nu au fost acordate garanţii din lipsă de cereri.
Vânzările de autovehicule noi au crescut cu 29,2% în primele opt luni, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 64.474 unităţi. Totuși, o statistică a înmatriculărilor arată că din totalul de aproximativ 273.700 autoturisme vândute și înmatriculate, anul trecut, în România, doar o cincime au fost noi. Altfel spus, patru din cinci mașini pe care le cumpără românii sunt la mâna a doua.