RCJ Farul întâlnește pe CS Năvodari
Publicat de Catalin Donose, 16 octombrie 2014, 12:21
Stadionul „Mihai Naca” va găzdui sâmbătă, de la ora 11, meciul contând pentru „Cupa României” la rugby – zona Dobrogea dintre RCJ Farul Constanța și CS Năvodari.
Indiferent de rezultat, Farul va evolua în turul următor al competiției, gazdele urmând să mizeze pe mai mulți jucători tineri, de perspectivă.
În clasament pe primul loc este CSM Olimpia București cu 23 de puncte, urmată de Farul cu 16 puncte, CS Năvodari cu 10 puncte și RCM Galați, fără nici un punct.
În cealaltă partidă, la București, CSM Olimpia va întâlni pe RCM Galați.