(AUDIO) Cât ne costă
Publicat de monica.comsa, 15 octombrie 2014, 22:32
În luna noiembrie, Guvernul va anunţa care va fi următoarea grupă de alimente la care se va reduce TVA-ul de la 24 la 9%. Carnea, legumele, fructele sau produsele bio ar putea costa mai puţin de anul viitor pentru că reducerea TVA s-ar putea aplica chiar începând cu 1 ianuarie. Sectorul producţiei de carne este primul care trebuie ajutat în cazul în care vorbim despre reducerea Taxei pe Valoare Adăugată /TVA/ şi la alte categorii de produse, a declarat la sfârşitul lunii septembrie vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Numărul petiţiilor din sectorul asigurărilor a scăzut în primele şase luni cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 6.278, companiile Euroins, Astra şi City Insurance cumulând 65,3% din totalul plângerilor, a anunţat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Toate cele 17.000 de tichete Rabla pentru persoane fizice au fost rezervate, cu o lună înainte de termenul limită, ministrul Mediului Attila Korodi declarând că până la sfârşitul anului va fi gândit programul Rabla 2015.
Deşi producătorii de bere din România se plâng de o scădere a consumului, datele din clasamanetul global al consumatorilor de bere arată o poziţie destul de bună pentru România, din acest punct de vedere. Ţara noastră ocupă locul 10 în topul global al consumatorilor de bere, cu 83 de litri pe cap de locuitor.