Repetiții pentru a 40- a ediție a Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului, la Constanța
Publicat de Carmen Secuiu, 14 octombrie 2014, 13:40
Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului, cel mai aşteptat eveniment al toamnei culturale de la malul mării, ajuns la ediţia a 40-a, se va desfăşura în perioada 25 octombrie – 23 noiembrie. Această manifestare cultural-artistică devenită tradiție la Constanța este organizată de Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” și Ministerul Culturii.
Festivalul va debuta cu premiera baletului „Romeo și Julieta”, pe 25 octombrie.
Pe toată durata festivalului, constănțenii sunt invitați să urmărească 16 spectacole, după cum spune Horațiu Cherecheș, coregraful premierei ”Romeo și Julieta”.
”Acest balet, care îi are ca prim dansatori pe Eliza Maxim și Sergiu Dan, nu s-a mai pus în scenă de aproximativ 15 ani. Acestora li se alătură, desigur, și artiștii consacrați ai companiei, printre care Aliss Tarcea, Irinea Ganea Mihaiu, Amalia Mândruțiu, Delia Luca, Laima Costa, Adrian Mihaiu sau Mihai Pâslaru.
Scenografia este semnată de Natalia Cornilova, care a venit din Rusia. Vor fi costume și decoruri extraordinare, iar această companie și- a reîntregit forțele cu mulți balerini străini, englezi, japonezi, coreeni, iar acum sunt aproape 50 de dansatori. Aici, ei au găsit un repertoriu foarte bogat, în primul rând de balet clasic, ceea ce în general în Europa, nu se mai dansează, decât pe marile scene, Scala din Milano, Opera din Paris, printre care ne numărăm și noi cu un repertoriu foarte vast. Constanța este unul dintre orașele care are cel mai bogat repertoriu de balet din România, în stagiune,având la ora actuală, 15 balete clasice și neo- clasice, iar prin adăugarea acestui nou spectacol vor fi șaisprezece”, a spus coregraful Horațiu Cherecheș, în interviul audio.
carmensecuiu@radioconstanța.ro