Descinderi la traficanţii de etnobotanice din Constanţa. Săbii şi arme găsite printre droguri
Publicat de , 14 octombrie 2014, 10:42
Traficanţii de etnobotanice din Constanţa au intrat iarăşi în vizorul autorităţilor. 19 percheziţii domiciliare au fost efectuate azi, de dimineaţă la locuinţele mai multor persoane bănuite de implicare în operaţiuni ilegale cu droguri de risc şi substanţe psihoactive.
Descinderile au avut loc în Constanţa şi Valu lui Traian, iar în acţiune au fost implicate forţe impresionante: procurori DIICOT, poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, de la Serviciul similar din Tulcea şi de la Poliţia Transporturi Maritime, jandarmi de la Gruparea Mobilă Tomis şi Inspectoratul Judeţean, dar şi “mascaţii” SAS şi ofiţeri criminalişti din cadrul IPJ Constanţa.
În urma percheziţiilor efectuate au fost conduse la sediul poliţiei pentru cercetări 12 persoane, la domiciliile cărora au fost găsite 628 pliculeţe cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 61 comprimate medicamente cu regim special, 5 ţigarete confecţionate artizanal cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, 5 cartoane de ţigări fără timbru, o sabie, o armă cu aer comprimat, transmit surse din anchetă.
Procurorii DIICOT vor decide, în urma audierilor şi a probelor strânse dacă vor opera reţineri în acest caz.